Tot îmi propun să reiau poveștile cu zîne și pirați pe care le așteaptă multă lume și tot apar la orizont alte idei, alte proiecte... Voi relua cît de curînd activitățile pentru copii cu aceste personaje îndrăgite, dar între timp trebuie să povestesc despre două lucruri dragi.
Primul este ideea frumoasă a Adrianei de a găzdui pe blog
o colecție de cărți pentru copii, pentru a sărbători altfel luna iunie. Știți cît de mult ne plac nouă cărțile pentru copii, așa că nu putem decît să dăm sfoară-n țară și să promitem două lucruri:
1. că o să punem în colecție o parte (măcar) din cărțile pe care le-am citit pînă acum, pe care le găsiți în partea dreaptă a blogului sub eticheta: „cărți pentru ochișori micuți”;
2. că o să găzduim și noi colecția undeva în spațiul blogului, pe lîngă colecția de jucării handmade de pe blogul lui Kemell care nu ne îndurăm să ne despărțim.
Al doilea este povestea unei cărți pe care noi am îndrăgit-o tare, tare mult, achiziționată cu ocazia ultimului tîrg Gaudeamus de la Cluj (demult, prin primăvară). E o carte pe care aș include-o în categoria filosofie pentru copii, temă despre care am mai scris
aici - și care poate fi citită și receptată cu entuziasm chiar de cititori foarte mici, după cum ne arată Antoaneta într-o
postare de pe blogul ei. Cartea este Poveste cu un gând strănutat, apărută la
Editura Paralela 45.
Pe
site-ul editurii, cartea e rezumată în felul următor: „Un gand firav si bun, gandul unui baietel de 7 ani, s-a ratacit prin lume si nu-si doreste altceva decat sa-l regaseasca pe cel caruia ii apartine. Dar, desi se spune despre ganduri ca pot zbura, nu este usor pentru Gand cel bun sa invete cum sa se descurce. Va fi, pe rand, rapit de un plagiator, atras intr-un brainstorming care mai-mai sa-l coste viata, va fi luat prizonier de un tip cu memorie de elefant, manipulat de un creator de publicitate, pus la treburi serioase de marele filosof Descartes si transformat intr-un erou de carte pentru copii. Va descoperi, de asemenea, ca in lume sunt foarte multe ganduri pierdute, care trebuie adoptate si ingrijite. Micul cititor va intra, asadar, pe urmele lui Gand cel bun, intr-o poveste care-l va invata sa respecte gandurile altora si, mai ales, sa nu le abandoneze pe ale sale, asa cum fac uneori, prea grabiti, oamenii mari.”
Cartea tratează multe teme „grele” într-o manieră sprințară, pe înțelesul copiilor:
Povestea Gândului lui Simon, băiețelul de 7 ani, începe în momentul în care se trezește transportat din „capul lui Simon” într-o... parcare supraaglomerată, unde are norocul de a întîlni un personaj pitoresc, Îngerul Parcărilor, un personaj pitoresc între două vîrste care își botează copiii cu nume de mașini și are grijă de doamnele ce nu găsesc locuri de parcare. Îngerașul e mai întîi nedumerit la vederea lui Simon - cine a mai văzut gînduri pierdute într-o parcare?! - dar are un suflet bun și îi îngăduie să rămînă acolo pînă își găsește un rost.
![]()
După ce învață, cu greu, să zboare, Gîndul lui Simon e de neoprit. Periplurile sale îl poartă în capetele multor personaje - unele de rezonanță istorică, cum e filosoful Descartes - altele dubioase - cum e plagiatorul sau publicitarul fără scrupule. Ajunge peste granițe, constatînd că gîndurile sunt asemănătoare, indiferent de limbă; e ținut o vreme în sertarul cuiva cu memorie de elefant; intră chiar în capul unui cățeluș - pentru ca în final să se implice într-o acțiune civică de recuperare a gîndurilor pierdute - alături de același Îngeraș simpatic.
Eu voi prezenta mai jos o singură povestioară, atingînd un subiect delicat dar foarte important, cu care, cel puțin eu personal, mă confrunt frecvent în discuțiile cu copiii: manipularea prin publicitate.
Povestea din carte prezintă în termeni foarte simpli cum funcționează mecanismul manipulării: Gîndul lui Simon este pus la lucru de un „creativ” publicitar să realizeze o reclamă la un telefon... Toate bune și frumoase, pînă ce Gîndul lui Simon realizează că acel telefon este de fapt extrem de prost - Simon îl primise cadou de la părinți și s-a stricat a doua zi - iar publicitarul însuși nu crede reclama și nu folosește modelul respectiv. În același timp, influența persuasivă a publicității e prezentată foarte plastic: din cele două personaje umane centrale ale cărții (Simon și Îngerul Parcărilor), ambii folosesc modelul respectiv de telefon, ca urmare a mesajului ingenios transmis prin publicitate (și realizat cu bună credință de Gîndul cel bun, alături de alte gînduri).
![]()
![]()
Pe mine această poveste m-a scos din încurcătură în multele momente în care copiii au văzut la televizor sau pe internet vreo reclamă la un model de jucărie ultimul răcnet. E o ilustrare foarte bună a părții negative a mecanismelor publicitare, într-o manieră ce poate fi înțeleasă și de copii: nu tot ce apare într-o reclamă e neapărat adevărat, mesajul principal al reclamei este imboldul la cumpărare necugetată, produsul la care se face reclamă poate fi foarte diferit de cel din reclamă...
Aș încheia observînd, ca un plus pentru volum, că acesta îmbină foarte plăcut poveștile cu ilustrații inspirate și că din loc în loc sunt lăsate spații goale pentru reflecțiile și răspunsurile cititorilor. Vedeți mai sus un exemplu de cum a înțeles fetița mea diferența dintre un gînd bun și unul rău: gîndul bun este o fetiță fericită, cel rău o fetiță bolnavă...
Dacă găsiți această carte, sfatul meu este să o luați: eu n-am văzut prea multe cărți bune care să abordeze teme așa de dificile într-un mod așa de atrăgător.
